Ce ar trebui să știm despre ziua de azi

Pagina 4 din 4 Înapoi  1, 2, 3, 4

In jos

Ce ar trebui să știm despre ziua de azi

Mesaj Scris de Donna la data de Dum Oct 02, 2016 9:05 am

Rezumarea primului mesaj :

Dincolo de evenimentele consemnate de istorie, se simțea nevoia unui topic unde să amintim si de zilele dedicate altor lucruri importante pentru noi toți, cum ar fi zâmbetul, fericirea, prietenii.... 
O sa încep amintind ca ieri a fost Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice...
Flori pentru părinții si bunicii noștri, cei ce mai sunt sau nu mai sunt...



,,Amintește-ți uneori că pe jumătate ești apă. Când nu poți depăși un obstacol, curgi pe lângă el, ocolește-l și mergi mai departe, așa cum face apa.''
              Margaret Atwood (1939 -    )
avatar
Donna
Fondator forum
Fondator forum

Mesaje : 22583

http://forumulalbastru.forumz.ro

Sus In jos


Re: Ce ar trebui să știm despre ziua de azi

Mesaj Scris de Donna la data de Mier Ian 24, 2018 12:20 pm


Donna
Fondator forum
Fondator forum

Mesaje : 22583

http://forumulalbastru.forumz.ro

Sus In jos

Re: Ce ar trebui să știm despre ziua de azi

Mesaj Scris de Donna la data de Mar Iun 26, 2018 8:46 am



Donna
Fondator forum
Fondator forum

Mesaje : 22583

http://forumulalbastru.forumz.ro

Sus In jos

Re: Ce ar trebui să știm despre ziua de azi

Mesaj Scris de Donna la data de Dum Iul 29, 2018 10:17 am




,,Amintește-ți uneori că pe jumătate ești apă. Când nu poți depăși un obstacol, curgi pe lângă el, ocolește-l și mergi mai departe, așa cum face apa.''
              Margaret Atwood (1939 -    )
avatar
Donna
Fondator forum
Fondator forum

Mesaje : 22583

http://forumulalbastru.forumz.ro

Sus In jos

Re: Ce ar trebui să știm despre ziua de azi

Mesaj Scris de Donna la data de Vin Aug 03, 2018 6:04 pm


La 3 august 1492 Cristofor Columb a început prima sa călătorie spre America. Expediţia se va încheia la 15 martie 1493. Navigatorul și exploratorul Cristofor Columb s-a născut în 1451 la Genova. Primele călătorii pe o corabie le-a facut în adolescență pe Mediterana. La maturitate, Columb și-a dorit să găsească un nou drum spre Asia, dar cel mai aproape de acest continent a fost în aceste călătorii mediteraneene, când a ajuns în insula greceasă Chios, aflată atunci sub stăpânire genoveză. Prima călătorie în Atlantic, în 1476, era cât pe ce să-l coste viața, deoarece corabia sa a fost atacată de corsari francezi lângă coasta Portugaliei. Ambarcațiunea sa a fost incendiată și a trebuit să înoate până la țărmul lusitan. A ajuns la Lisabona, s-a stabilit acolo și s-a căsătorit cu frumoasa Felipa Perestrell care i-a dăruit prin 1480 un fiu, Diego. La scurt timp a murit Felipa, iar Columb s-a mutat în Spania. Acolo a mai avut un fiu, Fernando, în 1488 din relația cu Beatriz Enriquez de Arana. Cristofor Columb a participat, după mutarea în Spania, la expediții în Africa, culegând informații despre curenții estici și vestici din Insulele Canare. În acea perioadă dominația musulmană în Orientul Mijlociu făcea comerțul cu India și China dificil. Fiind convins că o rută prin Atlantic ar fi mai rapidă și mai sigură, Columb a conceput un plan de expediție spre India navigând spre vest. El a estimat că Pâmântul este o sferă cu diametrul de 8.000 de km (în realitate 12.742) și că distanța dintre Insulele Canare și Japonia este de 3.680 de mile. Calculele sale deși incorecte, erau mult mai bune față de ce se credea la vremea respectivă. Mulți dintre experții nautici ai vremii l-au contrazis și au aderat la estimările din secolul II î. Hr de 40.000 de km. Asta însemna că distanța dintre Insulele Canare și Japonia era de aproximativ 20.000 de km. Deși erau pe poziții contrare în ceea ce privește distanța, toți erau de acord că spre vest era doar apă, nu și uscat. Columb a propus regelui Portugaliei o expediție cu trei corăbii spre vest, dar a fost refuzat. Apoi s-a dus la Genova și Veneția, însă rezultatul a fost același. În 1486 a ajuns la curtea Isabellei de Castilia și Ferdinand de Aragon. Inițial, și experții lor au fost sceptici. Ideea nu le-a prea surâs monarhilor, ei fiind angrenați în recucerirea peninsulei de la musulmani, dar au rămas în contact cu Columb. Navigatorul și-a continuat expunerile și, la scurt timp după cucerirea cetății musulmane Granada, cei doi monarhi i-au dat finanțarea solicitată. În august 1492 a plecat din Spania însoțit de trei corăbii. Contrar opiniei populare, corăbiile Niña și Pinta, nu aveau oficial acest nume. Prima se numea Santa Clara, iar Niña era doar o poreclă provenită de la numele lui Juan Niño de Moguer, propietarul corăbiei. Numele oficial al celei de-a doua nu e cunoscut. Pinta era tot o poreclă și însmena ,,cea vopsită”. După o călătorie de 36 de zile, Columb și o parte a echipajului au pus piciorul în Bahamas, proclamând noul teritoriu parte a Spaniei. Acolo au dat peste niște băștinați pașnici, timizi la început dar cu care au reușit să facă un schimb comercial de mărgele colorate, bumbac, papagali și sulițe. Ochiul agil al spaniolilor a remarcat imediat faptul că ,,indienii” dispuneau de aur. Columb și ai săi și-au continuat expediția, vizitând Cuba și Hispanola (azi Haiti și Republica Dominicană), întâlnindu-se cu liderii băștinașilor. Nava Santa Maria a eșuat într-un recif pe coasta Hispanolei. Cu ajutorul indigenilor, Columb a salvat tot ce a putut și cu lemnul corabiei a construit prima așezare europeană (dacă îi excludem pe vikingi) din Lumea Nouă: Villa de la Navidad adică Orașul Crăciunului. Convins că a descoperit un nou drum spre Asia, a lăsat în urmă 39 de oameni pentru a avea grijă de noul oraș și a plecat spre Spania. Reîntors în 1493, Columb a povestit, exagerând pe alocuri, Curții de la Madrid despre noile tărâmuri. În același an a plecat din nou spre Caraibe. La întoarcea pe Hispanola, a găsit așezarea distrusă și locuitorii săi masacrați. Neluând în considerare dorințele reginei care destesta sclavia, i-a forțat pe băștinași să reconstruiască așezarea pentru ca apoi să-i folosească la căutarea aurului pe care îl credea abundent. Rezultatul: puțin aur și multă ură din partea localnicilor. Înainte de întoarcerea în Spania, Cristofor Columb i-a lăsat în urmă pe frații săi Diego și Bartolomeu pentru a conduce așezarea din Hispanola și a navigat în jurul unor insule mai mari din Caraibe, convingându-se că erau insule exterioare ale Chinei. După ce s-a întors în Spania nu a putut rezista tentației de a se întoarce. În cea de-a treia expediție a explorat râul Orinoco din Venezuela. Condițiile din Orașul Crăciunului s-au deteriorat. Locuitorii erau în pragul răscoalei, nemulțumiți de faptul că fuseseră păcăliți de Columb cu privire la bogății. În plus, frații lui Columb nu erau administratori prea buni. Plângerile au ajuns la Madrid. Coroana spaniolă a trimis un agent care l-a destituit din toate funcțiile pe Columb, l-a pus în lanțuri și l-a dus în Spania pentru a fi spus judecății regale. Acuzațiile au fost retrase până la urmă, dar Columb și-a pierdut titlul de guvernator al Indiei și pentru un timp chiar mare parte din bogățiile făcute în cursul expedițiilor. Convingându-l pe regele Ferdinand că încă o călătorie va aduce averile promise, Columb a plecat în a patra călătorie în 1502. A navigat pe coasta estică a Americii Centrale în căutarea unei rute spre Oceanul Indian. O furtună le-a distrus caravella și căpitanul cu echipajul său au ajuns izolați în Cuba. În tot acest timp, localnicii, sătui de tratamentul dur pe care îl aplicau europenii și de obsesia lor pentru aur, au refuzat să le dea mâncare. Lui Columb i-a venit însă o idee ca să-i determine să-și schimbe atitudinea. Consultând cărți, a văzut că urma să aibă loc o eclipsă de lună. I-a amenințat apoi pe ,,indieni” că dacă nu vor coopera, le va lua luna. Pe 29 februarie 1504, a avut loc eclipsa, fapt ce i-a determinat pe băștinași să le dea europenilor alimente. Într-un final, în iulie, trimis de guvernatorul Hispanolei, a sosit și un echipaj de salvatori. În noiembrie 1504 Columb a ajuns în Spania. În următorii ani, Columb s-a străduit să-și redobândească gloria și în mai 1505 și-a recuperat o parte din avere, dar titlurile nu. A murit pe 20 mai 1506, crezând că a descopetit o nouă rută spre Asia.


,,Amintește-ți uneori că pe jumătate ești apă. Când nu poți depăși un obstacol, curgi pe lângă el, ocolește-l și mergi mai departe, așa cum face apa.''
              Margaret Atwood (1939 -    )
avatar
Donna
Fondator forum
Fondator forum

Mesaje : 22583

http://forumulalbastru.forumz.ro

Sus In jos

Re: Ce ar trebui să știm despre ziua de azi

Mesaj Scris de Donna la data de Dum Aug 05, 2018 5:38 pm


S-a întâmplat în 5 august1922: S-a născut scriitorul Marin Preda. Marin Preda, prozator, eseist şi traducător, s-a născut în comuna Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman, la 5 august 1922, într-o familie de ţărani. Marin Preda a fost fiul Joiţei Preda şi al lui Tudor Călăraşu, din a doua căsătorie, nelegalizată pentru a-şi păstra, fiecare, lotul de pământ primit la sfârşitul războiului (Joiţa Preda, ca văduvă de război). Tatăl său a avut din prima căsătorie trei băieţi: Ilie, Gheorghe şi Ion (deveniţi Paraschiv, Achim şi Nilă în "Moromeţii"), iar mama, două fete: Măria şi Miţa (Ilinca şi Tita în roman). Din a doua căsătorie s-au născut Marin şi Alexandru (Sae), care vor lua numele de familie al mamei.
Între anii 1930-1934, frecventează, cu unele întreruperi şi la insistenţa învăţătorului Ionel Teodorescu, şcoala primară în comuna natală. În perioada 1934-1937, îşi continuă învăţătura la aceeaşi şcoală. Examenul de absolvire a clasei a VII-a îl susţine în comuna Ciolăneşti, judeţul Teleorman.În 1937, respins, din cauza miopiei, la examenul medical efectuat la Şcoala Normală din Câmpulung Muscel, încearcă să se înscrie la Şcoala de Arte şi Meserii din localitatea teleormăneană Miroşi, dar refuză să-şi redacteze teza. Este primul admis la Şcoala Normală din Abrud. Din cauza desfiinţării şcolii din Abrud, se transferă în 1938 la Şcoala Normală din Cristur-Odorhei. În urma Dictatului de la Viena, localitatea Cristur-Odorhei intrând în teritoriul ocupat, se transferă în 1940 la Şcoala Normală din Bucureşti, unde îl va avea profesor de literatura română pe Vladimir Streinu.În anul 1941, prin intermediul lui Geo Dumitrescu face cunoştinţă cu membrii grupării poetice Albatros: Al. Cerna-Rădulescu, Sergiu Filerot, Virgil Untaru (Virgil Ierunca), Marin Sârbulescu ş.a, potrivit Dicţionarului Scriitorilor Români (Ed. Albatros 2001). În acelaşi an, termină anul al IV-lea al Şcolii Normale şi lucrează la un şantier din Fierbinţi pentru a-şi găsi un mijloc de trai. Trimite două schiţe publicaţiei "Albatros"; potrivit unei consemnări la "Poşta redacţiei", ar fi fost reţinută doar cea intitulată "De capul ei", fără a fi publicată, din cauza suspendării revistei. Scrie poezia "Întoarcerea fiului rătăcit", care urma să fie inclusă în volumul colectiv "Sârmă ghimpată", alcătuit de grupul de la "Albatros" şi interzis de cenzură.E angajat în anul 1942 corector la ziarul "Timpul". Lucrează o vreme şi la Institutul de Statistică. Chemat la recrutare la Turnu Măgurele, se constată că nu poate urma Şcoala de Subofiţeri întrucât nu îşi terminase studiile. În 1942, debutează cu schiţa "Pârlitu'" în ziarul "Timpul", la rubrica "Popasuri", coordonată de Miron Radu Paraschivescu. Tot aici publică povestirile "Calul" şi "La câmp", incluse cu modificări semnificative în volumul de debut, şi "Salcâmul", nucleul constitutiv al viitorului roman "Moromeţii". Alte schiţe publicate: "Strigoaica", "Noaptea".Un an mai târziu, în 1943, frecventează cenaclul "Sburătorul". În primăvara aceluiaşi an îşi începe stagiul militar (încheiat în aprilie 1945). Cu sprijinul lui Ion Vinea, este apoi angajat secretar de redacţie la "Evenimentul zilei". Va citi în cenaclul "Sburătorul" schiţele "De capul ei" (publicată ulterior cu titlul "Măritişul") şi "Calul", aceasta din urmă achiziţionată, cu o sumă considerabilă, de Dinu Nicodin. Publică, în "Vremea războiului", povestirea "Colina", relatează Dicţionarul General al Literaturii Române.În perioada 1945 - 1947, este corector la "Timpul" (până la sfârşitul anului 1946) şi, pentru un timp, la "România liberă". O vreme este angajat la Societatea Scriitorilor Români. Între 1945-1947 colaborează la "Tinereţea", "Lumea", "Contemporanul", "Studentul român", "Revista literară" ş.a. Mai toate prozele publicate în acest răstimp ("Plecarea", "Măritişul", "Nepotul", "Casa de-a doua oară", "Întâia moarte a lui Anton Tudose") nu vor fi incluse în volumul de debut, dar din ele vor fi preluate diferite elemente în "Moromeţii".În 1946 alcătuieşte volumul "Întâlnirea din Pământuri" pentru a participa la un concurs de debut organizat de Editura Cultura Naţională (câştigat de Cella Delavrancea). În 1948 intră ca secretar de presă la Ministerul Informaţiilor, unde primeşte spre lectură manuscrisul romanului "Desculţ" de Zaharia Stancu; intenţiona să îi facă un referat negativ, găsind lipsită de autenticitate viziunea asupra lumii rurale, încearcă să îl cunoască pe G. Călinescu, dar este decepţionat de lipsa de reacţie a criticului. În decembrie acelaşi an îşi părăseşte slujba de la Ministerul Informaţiilor. Apare, în două ediţii succesive, volumul "Întâlnirea din Pământuri". Deşi întâmpinat favorabil, este criticat din punct de vedere ideologic. Scriitorul mărturiseşte că intenţionează să scrie un roman din viaţa oamenilor de la câmpie, netributar viziunii lui Liviu Rebreanu sau celei a lui Mihail Sadoveanu.Devine membru al Uniunii Scriitorilor în 1949.În 1952 i se acordă Premiul de Stat pentru "Desfăşurarea". Este redactor la revista "Viaţa românească".Se căsătoreşte cu poeta Aurora Cornu în 1954, iar un an mai târziu călătoreşte la Kiev, ca delegat al Uniunii Scriitorilor. În 1956 îşi aduce părinţii în Bucureşti.Apare în 1955 romanul "Moromeţii", publicat mai întâi în "Viaţa românească".În 1956 se tipăreşte în volum nuvela "Ferestre întunecate" (apărută anterior în "Viaţa românească"), din care se vor prelua diferite elemente în volumul al doilea din "Moromeţii".La 20 martie 1957, este distins cu Premiul de Stat pentru Literatură, clasa I, pentru romanul "Moromeţii". Este ales membru în Biroul Uniunii Scriitorilor. În lunile octombrie şi noiembrie acelaşi an ia parte la o excursie a oamenilor de artă în câteva ţări din Mediterana, iar în decembrie face o călătorie de documentare în Vietnam.Divorţează de Aurora Cornu în 1959 şi se căsătoreşte cu Eta Vexler (de care se va despărţi în 1966). În vara aceluiaşi an, călătoreşte la Moscova, Leningrad şi în Crimeea. În 1959 apare nuvela "Îndrăzneala" (publicată iniţial în "Viaţa românească").În 1962, iese de sub tipar prima versiune din "Risipitorii", roman cu o geneză prelungită.La Conferinţa Scriitorilor din 1963 critică activitatea lui Mihai Beniuc şi a conducerii Uniunii, pledând pentru respectarea scriitorului şi a misiunii lui. În acel an îi moare tatăl. Tot în 1963 susţine o rubrică în "Scânteia tineretului", unde răspunde scrisorilor primite la redacţie. Cazul înfăţişat în una din ele îi reţine atenţia, fiind dezvoltat ulterior în romanul "Intrusul". I se tipăreşte în volum nuvela "Friguri", inspirată de experienţa vietnameză.În 1964 apare ediţia a VII-a, revăzută, a primului volum din romanul "Moromeţii".În 1965, cu Eta Preda, soţia sa, traduce romanul "Ciuma" de Albert Camus. Apare ediţia a doua, "în întregime revăzută", a romanului "Risipitorii".În 1965 participă, alături de Ov.S. Crohmălniceanu, la un colocviu dedicat romanului contemporan, desfăşurat la Viena. Este ales deputat într-o circumscripţie din Bucureşti. În luna mai călătoreşte, pentru o întrunire a PEN-Clubului Francez, la Paris, unde îi cunoaşte pe Elvira Popescu şi pe Eugen lonescu. Este ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor.Publică în 1967 volumul al doilea al romanului "Moromeţii.În 1968 iese de sub tipar romanul "Intrusul" şi i se acordă Premiul Uniunii Scriitorilor pentru acesta. În acel an se căsătoreşte cu Elena Mitev. Publică piesa "Martin Bormann", jucată la Teatrul Naţional din Bucureşti în stagiunea 1967-1968.Anul următor, timp de o lună vizitează Germania Federală. Tot în 1969 apare ediţia a treia, "revăzută, definitivă", a romanului "Risipitorii".În 1970 i se naşte primul fiu, Nicolae şi este numit director al Editurii Cartea Românească. Începe să colaboreze la "Luceafărul". Traduce, împreună cu Nicolae Gane, romanul "Demonii" de Dostoievski.Un an mai târziu, se naşte al doilea fiu, Alexandru. Călătoreşte în Elveţia şi în Franţa. Ia atitudine împotriva "tezelor din iulie". Tot în 1971 apare volumul de eseuri "Imposibila întoarcere", rod al colaborării la "Luceafărul".În 1972 este reales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Stă un timp la Paris. În acelaşi an, e distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Marele singuratic". În acel an publică romanul "Marele singuratic" şi alcătuieşte o antologie în două volume din scrierile lui I. L. Caragiale, pe care o prefaţează cu paginile intitulate "Despre actualitatea lui I. L. Caragiale.În 1973 începe documentarea, îndeosebi în fondurile de la Biblioteca Academiei, pentru romanul "Delirul". Apare volumul "Convorbiri cu Marin Preda", realizat de Florin
Mugur şi este publicată ediţia definitivă a volumului "Întâlnirea din Pământuri".Dicţionarul General al Literaturii Române menţionează că, la 1 martie 1974, Marin Preda este ales membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România. Anul următor face o călătorie în Grecia. În 1975 apare prima ediţie a romanului "Delirul", şi, la scurt timp, a doua, revizuită. Romanul este criticat în presa românească şi străină, atât din motive ideologice (reabilitarea figurii mareşalului Ion Antonescu), dar şi ca realizare artistică. Iese, totodată, de sub tipar o nouă ediţie a celor două volume ale romanului "Moromeţii", socotită de scriitor "definitivă".În regia lui Iulian Milcu, este ecranizat, în 1976, romanul "Marele singuratic", după un scenariu al scriitorului.În 1977, la Conferinţa Naţională a Scriitorilor este reales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor şi i se acordă Premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Viaţa ca o pradă". În anul 1978, la invitaţia unor scriitori, vizitează Olanda.Peste doi ani, în 1980, candidează, în circumscripţia Drăcşenei (Teleorman), pentru un loc de deputat în Marea Adunare Naţională.A murit la 16 mai 1980, la Mogoşoaia. În 1980 îi apare ultima scriere antumă, trilogia romanescă "Cel mai iubit dintre pământeni", care cunoaşte un uriaş succes de critică şi de public, potrivit Dicţionarului Scriitorilor Români.Unele din romanele sale au fost traduse în limbile franceză ("Marele singuratic", în 1975) şi suedeză ("Intrusul", în 1976). Proza sa a oferit subiecte de film ale căror scenarii au fost semnate, unele, chiar de scriitor: "Desfăşurarea" (1954, r. Paul Călinescu), "Porţile albastre ale oraşului" (1973, r. Mircea Mureşan, film distins cu Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România în 1974), "Marele singuratic" (1976); sau de alţi autori: "Imposibila iubire" (1983, r. Constantin Vaeni), "Moromeţii" (1986, r. Stere Gulea, film distins cu Premiul ACIN în 1987), "Cel mai iubit dintre pământeni" (1992, r. Şerban Marinescu). A fost membru corespondent al Academiei Române - Secţia de ştiinţe filologice, literare şi artistice (ales la 1 mart. 1974), şi membru titular post-mortem al acesteia (ales la 3 iulie 1990).
Surse
Dicţionarul General al Literaturii Române,Academia Română, Ed. Univers Enciclopedic, 2006
https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2017/08/05/documentar-95-de-ani-de-la-nasterea-scriitorului-marin-preda-03-41-22
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/daca-timpul-ar-fi-avut-rabdare-marin-preda-ar-fi-implinit-astazi-92-de-ani
http://www.amosnews.ro/arhiva/valori-ale-culturii-nationale-marin-preda-77-ani-nastere-04-08-2009
https://jurnalul.antena3.ro/vechiul-site/old-site/suplimente/editie-de-colectie/timpul-n-a-mai-avut-rabdarea-128-166-4307.html
https://jurnalul.antena3.ro/cultura/carte/alexandru-preda-fara-marin-preda-am-fi-fost-mai-distanti-si-mai-indiferenti-mai-putin-atenti-cu-ceilalti-si-probabil-mult-mai-egoisti-146156.html
https://jurnalul.antena3.ro/special-jurnalul/dosarul-editorul-marin-preda-in-arhivele-securitatii-38672.htmlS-a întâmplat în 5 august1922: S-a născut scriitorul Marin Preda. Marin Preda, prozator, eseist şi traducător, s-a născut în comuna Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman, la 5 august 1922, într-o familie de ţărani. Marin Preda a fost fiul Joiţei Preda şi al lui Tudor Călăraşu, din a doua căsătorie, nelegalizată pentru a-şi păstra, fiecare, lotul de pământ primit la sfârşitul războiului (Joiţa Preda, ca văduvă de război). Tatăl său a avut din prima căsătorie trei băieţi: Ilie, Gheorghe şi Ion (deveniţi Paraschiv, Achim şi Nilă în "Moromeţii"), iar mama, două fete: Măria şi Miţa (Ilinca şi Tita în roman). Din a doua căsătorie s-au născut Marin şi Alexandru (Sae), care vor lua numele de familie al mamei.
Între anii 1930-1934, frecventează, cu unele întreruperi şi la insistenţa învăţătorului Ionel Teodorescu, şcoala primară în comuna natală. În perioada 1934-1937, îşi continuă învăţătura la aceeaşi şcoală. Examenul de absolvire a clasei a VII-a îl susţine în comuna Ciolăneşti, judeţul Teleorman.În 1937, respins, din cauza miopiei, la examenul medical efectuat la Şcoala Normală din Câmpulung Muscel, încearcă să se înscrie la Şcoala de Arte şi Meserii din localitatea teleormăneană Miroşi, dar refuză să-şi redacteze teza. Este primul admis la Şcoala Normală din Abrud. Din cauza desfiinţării şcolii din Abrud, se transferă în 1938 la Şcoala Normală din Cristur-Odorhei. În urma Dictatului de la Viena, localitatea Cristur-Odorhei intrând în teritoriul ocupat, se transferă în 1940 la Şcoala Normală din Bucureşti, unde îl va avea profesor de literatura română pe Vladimir Streinu.În anul 1941, prin intermediul lui Geo Dumitrescu face cunoştinţă cu membrii grupării poetice Albatros: Al. Cerna-Rădulescu, Sergiu Filerot, Virgil Untaru (Virgil Ierunca), Marin Sârbulescu ş.a, potrivit Dicţionarului Scriitorilor Români (Ed. Albatros 2001). În acelaşi an, termină anul al IV-lea al Şcolii Normale şi lucrează la un şantier din Fierbinţi pentru a-şi găsi un mijloc de trai. Trimite două schiţe publicaţiei "Albatros"; potrivit unei consemnări la "Poşta redacţiei", ar fi fost reţinută doar cea intitulată "De capul ei", fără a fi publicată, din cauza suspendării revistei. Scrie poezia "Întoarcerea fiului rătăcit", care urma să fie inclusă în volumul colectiv "Sârmă ghimpată", alcătuit de grupul de la "Albatros" şi interzis de cenzură.E angajat în anul 1942 corector la ziarul "Timpul". Lucrează o vreme şi la Institutul de Statistică. Chemat la recrutare la Turnu Măgurele, se constată că nu poate urma Şcoala de Subofiţeri întrucât nu îşi terminase studiile. În 1942, debutează cu schiţa "Pârlitu'" în ziarul "Timpul", la rubrica "Popasuri", coordonată de Miron Radu Paraschivescu. Tot aici publică povestirile "Calul" şi "La câmp", incluse cu modificări semnificative în volumul de debut, şi "Salcâmul", nucleul constitutiv al viitorului roman "Moromeţii". Alte schiţe publicate: "Strigoaica", "Noaptea".Un an mai târziu, în 1943, frecventează cenaclul "Sburătorul". În primăvara aceluiaşi an îşi începe stagiul militar (încheiat în aprilie 1945). Cu sprijinul lui Ion Vinea, este apoi angajat secretar de redacţie la "Evenimentul zilei". Va citi în cenaclul "Sburătorul" schiţele "De capul ei" (publicată ulterior cu titlul "Măritişul") şi "Calul", aceasta din urmă achiziţionată, cu o sumă considerabilă, de Dinu Nicodin. Publică, în "Vremea războiului", povestirea "Colina", relatează Dicţionarul General al Literaturii Române.În perioada 1945 - 1947, este corector la "Timpul" (până la sfârşitul anului 1946) şi, pentru un timp, la "România liberă". O vreme este angajat la Societatea Scriitorilor Români. Între 1945-1947 colaborează la "Tinereţea", "Lumea", "Contemporanul", "Studentul român", "Revista literară" ş.a. Mai toate prozele publicate în acest răstimp ("Plecarea", "Măritişul", "Nepotul", "Casa de-a doua oară", "Întâia moarte a lui Anton Tudose") nu vor fi incluse în volumul de debut, dar din ele vor fi preluate diferite elemente în "Moromeţii".În 1946 alcătuieşte volumul "Întâlnirea din Pământuri" pentru a participa la un concurs de debut organizat de Editura Cultura Naţională (câştigat de Cella Delavrancea). În 1948 intră ca secretar de presă la Ministerul Informaţiilor, unde primeşte spre lectură manuscrisul romanului "Desculţ" de Zaharia Stancu; intenţiona să îi facă un referat negativ, găsind lipsită de autenticitate viziunea asupra lumii rurale, încearcă să îl cunoască pe G. Călinescu, dar este decepţionat de lipsa de reacţie a criticului. În decembrie acelaşi an îşi părăseşte slujba de la Ministerul Informaţiilor. Apare, în două ediţii succesive, volumul "Întâlnirea din Pământuri". Deşi întâmpinat favorabil, este criticat din punct de vedere ideologic. Scriitorul mărturiseşte că intenţionează să scrie un roman din viaţa oamenilor de la câmpie, netributar viziunii lui Liviu Rebreanu sau celei a lui Mihail Sadoveanu.Devine membru al Uniunii Scriitorilor în 1949.În 1952 i se acordă Premiul de Stat pentru "Desfăşurarea". Este redactor la revista "Viaţa românească".Se căsătoreşte cu poeta Aurora Cornu în 1954, iar un an mai târziu călătoreşte la Kiev, ca delegat al Uniunii Scriitorilor. În 1956 îşi aduce părinţii în Bucureşti.Apare în 1955 romanul "Moromeţii", publicat mai întâi în "Viaţa românească".În 1956 se tipăreşte în volum nuvela "Ferestre întunecate" (apărută anterior în "Viaţa românească"), din care se vor prelua diferite elemente în volumul al doilea din "Moromeţii".La 20 martie 1957, este distins cu Premiul de Stat pentru Literatură, clasa I, pentru romanul "Moromeţii". Este ales membru în Biroul Uniunii Scriitorilor. În lunile octombrie şi noiembrie acelaşi an ia parte la o excursie a oamenilor de artă în câteva ţări din Mediterana, iar în decembrie face o călătorie de documentare în Vietnam.Divorţează de Aurora Cornu în 1959 şi se căsătoreşte cu Eta Vexler (de care se va despărţi în 1966). În vara aceluiaşi an, călătoreşte la Moscova, Leningrad şi în Crimeea. În 1959 apare nuvela "Îndrăzneala" (publicată iniţial în "Viaţa românească").În 1962, iese de sub tipar prima versiune din "Risipitorii", roman cu o geneză prelungită.La Conferinţa Scriitorilor din 1963 critică activitatea lui Mihai Beniuc şi a conducerii Uniunii, pledând pentru respectarea scriitorului şi a misiunii lui. În acel an îi moare tatăl. Tot în 1963 susţine o rubrică în "Scânteia tineretului", unde răspunde scrisorilor primite la redacţie. Cazul înfăţişat în una din ele îi reţine atenţia, fiind dezvoltat ulterior în romanul "Intrusul". I se tipăreşte în volum nuvela "Friguri", inspirată de experienţa vietnameză.În 1964 apare ediţia a VII-a, revăzută, a primului volum din romanul "Moromeţii".În 1965, cu Eta Preda, soţia sa, traduce romanul "Ciuma" de Albert Camus. Apare ediţia a doua, "în întregime revăzută", a romanului "Risipitorii".În 1965 participă, alături de Ov.S. Crohmălniceanu, la un colocviu dedicat romanului contemporan, desfăşurat la Viena. Este ales deputat într-o circumscripţie din Bucureşti. În luna mai călătoreşte, pentru o întrunire a PEN-Clubului Francez, la Paris, unde îi cunoaşte pe Elvira Popescu şi pe Eugen lonescu. Este ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor.Publică în 1967 volumul al doilea al romanului "Moromeţii.În 1968 iese de sub tipar romanul "Intrusul" şi i se acordă Premiul Uniunii Scriitorilor pentru acesta. În acel an se căsătoreşte cu Elena Mitev. Publică piesa "Martin Bormann", jucată la Teatrul Naţional din Bucureşti în stagiunea 1967-1968.Anul următor, timp de o lună vizitează Germania Federală. Tot în 1969 apare ediţia a treia, "revăzută, definitivă", a romanului "Risipitorii".În 1970 i se naşte primul fiu, Nicolae şi este numit director al Editurii Cartea Românească. Începe să colaboreze la "Luceafărul". Traduce, împreună cu Nicolae Gane, romanul "Demonii" de Dostoievski.Un an mai târziu, se naşte al doilea fiu, Alexandru. Călătoreşte în Elveţia şi în Franţa. Ia atitudine împotriva "tezelor din iulie". Tot în 1971 apare volumul de eseuri "Imposibila întoarcere", rod al colaborării la "Luceafărul".În 1972 este reales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Stă un timp la Paris. În acelaşi an, e distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Marele singuratic". În acel an publică romanul "Marele singuratic" şi alcătuieşte o antologie în două volume din scrierile lui I. L. Caragiale, pe care o prefaţează cu paginile intitulate "Despre actualitatea lui I. L. Caragiale.În 1973 începe documentarea, îndeosebi în fondurile de la Biblioteca Academiei, pentru romanul "Delirul". Apare volumul "Convorbiri cu Marin Preda", realizat de Florin
Mugur şi este publicată ediţia definitivă a volumului "Întâlnirea din Pământuri".Dicţionarul General al Literaturii Române menţionează că, la 1 martie 1974, Marin Preda este ales membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România. Anul următor face o călătorie în Grecia. În 1975 apare prima ediţie a romanului "Delirul", şi, la scurt timp, a doua, revizuită. Romanul este criticat în presa românească şi străină, atât din motive ideologice (reabilitarea figurii mareşalului Ion Antonescu), dar şi ca realizare artistică. Iese, totodată, de sub tipar o nouă ediţie a celor două volume ale romanului "Moromeţii", socotită de scriitor "definitivă".În regia lui Iulian Milcu, este ecranizat, în 1976, romanul "Marele singuratic", după un scenariu al scriitorului.În 1977, la Conferinţa Naţională a Scriitorilor este reales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor şi i se acordă Premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Viaţa ca o pradă". În anul 1978, la invitaţia unor scriitori, vizitează Olanda.Peste doi ani, în 1980, candidează, în circumscripţia Drăcşenei (Teleorman), pentru un loc de deputat în Marea Adunare Naţională.A murit la 16 mai 1980, la Mogoşoaia. În 1980 îi apare ultima scriere antumă, trilogia romanescă "Cel mai iubit dintre pământeni", care cunoaşte un uriaş succes de critică şi de public, potrivit Dicţionarului Scriitorilor Români.Unele din romanele sale au fost traduse în limbile franceză ("Marele singuratic", în 1975) şi suedeză ("Intrusul", în 1976). Proza sa a oferit subiecte de film ale căror scenarii au fost semnate, unele, chiar de scriitor: "Desfăşurarea" (1954, r. Paul Călinescu), "Porţile albastre ale oraşului" (1973, r. Mircea Mureşan, film distins cu Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România în 1974), "Marele singuratic" (1976); sau de alţi autori: "Imposibila iubire" (1983, r. Constantin Vaeni), "Moromeţii" (1986, r. Stere Gulea, film distins cu Premiul ACIN în 1987), "Cel mai iubit dintre pământeni" (1992, r. Şerban Marinescu). A fost membru corespondent al Academiei Române - Secţia de ştiinţe filologice, literare şi artistice (ales la 1 mart. 1974), şi membru titular post-mortem al acesteia (ales la 3 iulie 1990).
Surse
Dicţionarul General al Literaturii Române,Academia Română, Ed. Univers Enciclopedic, 2006
https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2017/08/05/documentar-95-de-ani-de-la-nasterea-scriitorului-marin-preda-03-41-22
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/daca-timpul-ar-fi-avut-rabdare-marin-preda-ar-fi-implinit-astazi-92-de-ani
http://www.amosnews.ro/arhiva/valori-ale-culturii-nationale-marin-preda-77-ani-nastere-04-08-2009
https://jurnalul.antena3.ro/vechiul-site/old-site/suplimente/editie-de-colectie/timpul-n-a-mai-avut-rabdarea-128-166-4307.html
https://jurnalul.antena3.ro/cultura/carte/alexandru-preda-fara-marin-preda-am-fi-fost-mai-distanti-si-mai-indiferenti-mai-putin-atenti-cu-ceilalti-si-probabil-mult-mai-egoisti-146156.html
https://jurnalul.antena3.ro/special-jurnalul/dosarul-editorul-marin-preda-in-arhivele-securitatii-38672.html

https://youtu.be/L6GR26B_2vQ


,,Amintește-ți uneori că pe jumătate ești apă. Când nu poți depăși un obstacol, curgi pe lângă el, ocolește-l și mergi mai departe, așa cum face apa.''
              Margaret Atwood (1939 -    )
avatar
Donna
Fondator forum
Fondator forum

Mesaje : 22583

http://forumulalbastru.forumz.ro

Sus In jos

Re: Ce ar trebui să știm despre ziua de azi

Mesaj Scris de Donna la data de Mar Aug 07, 2018 9:56 am


La 7 august 1876 s-a născut Mata Hari (numele real, Margaretha Geertruida Zelle), dansatoare olandeză; învinuită de Franţa de spionaj în favoarea Germaniei în timpul Primului Război Mondial și executată. Mata Hari (Margaretha Geertruida Zelle, n. 7 august 1876 - d. 15 octombrie 1917) a fost născută în Leeuwarden și căsătorită cu un ofiţer olandez de origine engleză, Campbell MacLeord, la vârsta de 18 ani. După divorţul celor doi, s-a făcut cunoscută în Europa ca dansatoare, curtezană şi spioană în serviciul Germaniei în timpul Primului Război Mondial. A fost condamnată şi executată de către un pluton de execuţie francez, în 15 octombrie 1917, pentru spionaj. Plutonul era alcătuit din 12 soldaţi. Mata Hari şi-a dat haina de piele jos în fața plutonului, înainte să fie executată. A spionat pentru Franţa, iar după aceea pentru Germania. Mata Hari, pe numele său real Margaretha Geertruida Zelle, s-a născut la Leeuwarden, în Olanda, unde tatăl ei, Adam Zelle, avea un magazin de pălării şi investiţii de succes în industria petrolului. Margaretha a crescut alături de cei trei fraţi, iar până la vârsta de 13 ani a învăţat doar la şcoli private. În anul 1889, afacerile tatălui său intră în faliment, la scurt timp, părinţii ei divorţează, iar Margaretha se mută cu naşul ei. La vârsta de 14 ani este înscrisă la şcoala unei mănăstiri, pentru a deprinde bunele maniere, precum şi arta gospodăriei – conform cutumelor vremii – , însă după doi ani este exmatriculată, ca urmare a unor abateri de la normele de conduită ale şcolii – a se citi încercarea ei de a-l seduce pe însuşi directorul şcolii. În anul 1891 mama ei moare, iar trei ani mai târziu, tatăl ei se recăsătoreşte, la Amsterdam. În acelaşi an, 1894, la vârsta de 18 ani, Margaretha s-a căsătorit, la rându-i, din dragoste, cu un bătrân ofiţer olandez de origine scoţiană, pe nume Campbell MacLeod, pasionat, mai degrabă, de aventuri amoroase şi alcool, decât de cconstruirea unei familii. Tânăra dă naştere unui băiat şi unei fete, însă pentru cuplu a urmat o perioadă marcată de excesele bahice ale soţului, urmate de ieşiri violente, în timp ce tânăra femeie dobândea o pasiune aparte pentru bărbaţii în uniformă. În anul 1897, ea şi-a urmat, totuşi, soţul în Indiile de Est Olandeze, unde acesta primise comanda unui batalion. Mariajul, catalogat ca scandalos, va deveni de nesuportat odată cu moartea misterioasă a fiului celor doi, care se pare că fusese otrăvit de un servitor abuzat de MacLeod, cauzele reale ale morţii copilului rămânând, oficial, necunoscute. În anul 1901, când familia revine în Olanda, cei doi divorţează, femeia rămânând, practic, fără niciun sprijin financiar. În anul 1903, Margaretha se mută la Paris, unde se angajează ca dansatoare profesionistă pe muzică orientală la un circ, sub numele de Lady MacLeod, iar mai apoi sub numele de scenă de Mata Hari, ca urmare a imaginării unei poveşti tragice de viaţă, potrivit căreia ea era fiica unei femei din India care a murit când a născut-o. În Indiile Olandeze, Mata Hari însemna „ivirea zorilor”. Ea se dedicase, se spune, zeului hindus Shiva şi fusese iniţiată în ritualurile erotice ce-i erau închinate acestuia. După ce începe să se dezbrace pe ritmuri muzicale, cariera ei cunoaşte un succes fulminant, ea fiind considerată inventatoarea a ceea ce, în vremuri moderne, numim striptease. Spectacolul ei era unul incendiar, care şoca asistenţa prin nuditatea totală, nemaivăzută până atunci. Fiind fascinată de bărbaţii în uniformă, începe aventuri cu dferiţi ofiţeri, care participau la spectacolele ei. După un debut printre colecţiile orientale de la Musée Guimet, Mata Hari a continuat să înregistreze succes după succes în saloanele elegante ale Parisului. Au urmat apoi teatrele de la Monte Carlo, Berlin, Viena, Sofia, Milano şi Madrid. Toată Europa părea să-i fie la picioare. Înaltă şi bine făcută, cu păr negru-albăstrui, ochi negri şi ten măsliniu, Mata Hari era de o frumuseţe răvăşitoare. Desigur, asistenţa masculină de la spectacolele ei, se afla „oficial” aici pentru „a învăţa mai multe despre religiile orientale”, însă, în realitate, ei erau fascinaţi de unduirile tinerei senzuale, care îndrăznea să-şi afişeze goliciunea voluptuoasă. Astfel, la scurt timp, ea este asaltată de o mulţime de admiratori, care erau dispuşi să plătească sume de necrezut pentru a-i obţine favorurile. În doar câţiva ani, Mata Hari devenise cea mai scumpă curtezană a acelor vremuri, ajunsese favorita cercurilor elitiste, formate din capete încoronate, politicieni, oameni de afaceri şi, vechea ei slăbiciune, ofiţerii de carieră. În plin război mondial, se află pentru o perioadă la Berlin – unde, se pare, l-ar fi cucerit chiar pe prinţul moştenitor al Germaniei –, iar în anul 1915, se reîntoarce la Paris. Aici este acuzată de spionaj în favoarea Germaniei, însă pentru a-şi demonstra nevinovăţia, se oferă să spioneze în favoarea Franţei. A rămas un mare mister cum Mata Hari şi-a oferit serviciile atât ofiţerilor germani cât şi celor francezi, şi, mai ales, cum de a reuşit să obţină, pentru aceste servicii, sume enorme de bani, din ambele părţi. La 13 februarie 1917, Mata Hari este arestată la Paris, însă istoricii au arătat, ulterior, că nu existau dovezi certe care să probeze acuzaţiile de spionaj şi înaltă trădare. Despre momentul arestării ei, se pare că oamenii legii au năvălit în apartamentul ocupat de Mata Hari, în elegantul hotel „Elysee Palace” din Paris, unde femeia din apartament îi primește în costumul Evei, cu explicaţia: „Intraţi, dacă nu vă e ruşine să daţi buzna în dormitorul unei doamne!”. Apoi s-a îmbrăcat rapid, le-a oferit polițiștilor bomboane de ciocolată și s-a lăsat arestată, spre a fi dusă la Palatul de Justiție. A fost interogată timp de o oră, apoi a fost condusă la închisoarea Saint-Lazare, în celula numărul 13. Procesul ei a durat două luni, perioadă în care ea s-a apărat din toate puterile, şi şi-a susţinut tot timpul nevinovăţia. Este clar că, în lipsa unor probe solide, autorităţile de la Paris aveau nevoie de un ţap ispăşitor pentru pierderile suferite – navele din Marea Mediterană, care fuseseră scufundate de către submarinele germane, incidente în care îşi pierduseră viaţa nu mai puţin de 50.000 de francezi, sau moartea agenţilor secreţi din afara ţării. Se pare că, spre finalul anului 1916, Berlinul îi avertiza pe cei doi ataşaţi de la Madrid că plăteau prea mult pentru informaţiile de rutină furnizate de aşa-numita agentă H-21, drept urmare, li se ordona să o trimită înapoi la Paris cu un cec în valoare de 5.000 de franci, plătibil la o bancă franceză. Probele care s-au folosit împotriva ei erau un cec în valoare de 5.000 de franci emis de banca menţionată în mesajul interceptat şi un flacon conţinând o substanţă identificată drept cerneală simpatică, ambele descoperite în camera ei de hotel. Mata Hari a explicat, ulterior, că „cerneala simpatică“ era, de fapt, un banal dezinfectant pe care ea îl folosea drept contraceptiv, iar despre cec, recunoştea că îl primise de la cei doi ataşaţi militari din Madrid, dar ca plată a favorurilor sexuale şi în nici un caz pentru activităţi de spionaj. Ea s-a apărat în timpul procesului, câteva fraze precum ,,Nu am făcut niciodată dragoste cu nimeni pe gratis”, ,,Am servit un maior german, care m-a plătit şi eu am semnat”, ,,Ce vă interesează unde am decontat banii propriei plăceri, asta n-a interesat niciodată vreo femeie care practică amorul pe bani”, făcând deliciul auditoriului. Aşadar, după un proces sumar, Mata Hari este condamnată la moarte, nu înainte de a fi refuzat categoric propunerea avocatul său de a rămâne însărcinată, pentru a scăpa de pedeapsă. Mata Hari prefera să-şi pună speranţele într-o graţiere de ultim moment din partea preşedintelui Franţei, însă solicitarea ei avea să fie respinsă. A fost executată, la liziera pădurii Vincennes, în faţa unui pluton de execuţie francez format din 12 soldaţi, în 15 octombrie 1917, când, se spune, a prezentat un calm nefiresc, s-a îmbrăcat în cele mai scumpe haine ale ei, a aruncat câteva „ocheade” avocatului care o însoţea şi preotului care asista la execuţie, a acceptat „cinzeaca” de rom oferită condamnaţilor, dar a refuzat categoric să fie legată la ochi, apoi s-a dezbrăcat complet, rămânând goală în faţa plutonului, înainte să fie ucisă, ceea ce este doar legendă. Una din explicaţiile calmului afişat de aceasta în faţa morţii a fost pus pe seama unei legende conform căreia, un înflăcărat admirator ale ei, pe nume Pierre de Morrisac, ar fi plătit plutonul să încarce puştile cu gloanţe oarbe, însă complotul fusese descoperit şi armele au fost încărcate cu gloanţe adevărate. Mata Hari şi-a dobândit în timpul vieţii faima unei dansatoare exotice şi curtezane extrem de costisitoare, iar legenda superbei olandeze a depăşit graniţele timpului, fiind prima femeie fatală în accepţiune modernă şi una dintre cele mai controversate spioane din istorie, prin prisma acuzaţiilor inconsistente care i-au fost aduse.


,,Amintește-ți uneori că pe jumătate ești apă. Când nu poți depăși un obstacol, curgi pe lângă el, ocolește-l și mergi mai departe, așa cum face apa.''
              Margaret Atwood (1939 -    )
avatar
Donna
Fondator forum
Fondator forum

Mesaje : 22583

http://forumulalbastru.forumz.ro

Sus In jos

Re: Ce ar trebui să știm despre ziua de azi

Mesaj Scris de Donna la data de Joi Aug 09, 2018 6:41 pm

La 9 august 1601 Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti (1593-1601), al Transilvaniei (1599-1600) şi al Moldovei (1600), cel care a realizat prima unire politică a celor trei ţări române, este ucis pe Câmpia Turzii din ordinul generalului Basta. Acțiunile întreprinse de domnul muntean aveau opozanți numeroși. Nobilimea maghiară se simțea lezată de măsurile favorabile românilor pe care le dăduse voievodul. Boierii români din spațiul extracarpatic doreau slăbirea puterii domnului, fapt împotriva căruia Mihai lupta. Cercurile înalte habsburgice doreau din nou să stăpânească Transilvania pe deplin. Polonezii erau nemulțumiți de faptul că protejatul lor, Ieremia Movilă, fusese înlăturat din scaunul de la Iași. Otomanii nu puteau uita gravele pierderi pe care ghiaurul le pricinuise oștilor ce fuseseră trimise împotriva lui. Din cauza fiscalității excesive, provocată de războiul prelungit și întreținerea oastei de mercenari, au izbucnit mișcări sociale. Nobilii maghiari se revoltă și încearcă să îi atragă de partea lor și pe cei moldoveni, plus pe unii dintre sfetnicii domnului. Polonezii sunt primii care profită și îl reînscăunează pe Ieremia Movilă. Maghiarii îl cheamă în ajutor pe italianul Giorgio Basta, adversar declarat al lui Mihai. Pe 18 septembrie 1600 Mihai este înfrânt la Mirăslău. Polonezii profită de situație și înaintează spre București pentru a-l instala pe Simion Movilă, fratele domnitorului moldovean. Mihai Viteazul este forțat să își lase familia zălog la Făgăraș și să părăsească Transilvania, controlată acum de Habsburgi prin Basta. În confruntarea cu polonezii de la Bucov, Mihai este înfrânt și pierde domnia Țării Românești. Pentru a reclădi unitatea românilor, ajunge până la Praga, unde este audiat la curtea Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană. Inițial, habsburgii sunt ezitanți. La auzul veștii că Basta fusese înlăturat de la conducere chiar de nobilii maghiari pe care îi ajutase, împăratul Rudolf al II-lea îi acordă sprijin lui Mihai, mediind chiar o împăcare cu Basta. După victoria la de la Guruslău din 3 august, tensiunile între domnul muntean și generalul italian reizbucnesc. Cronicarul maghiar István Szamosközy dă detalii asupra modului în care Basta a complotat (cu acodrul tacit al împăratului) contra lui Mihai Viteazul. ,,De aceea Basta, chibzuind asupra propunerii, chemat-a doi sau trei dintre căpitanii valoni şi le-a mărturisit gândul: Dacă voim, zise, să trăim, cei care suntem credincioşi împăratului, trebuie să ucidem pe român, căci el şi-a pus în gând să ne piardă şi să ia ţara pentru sine. Căpitanii au zis că sunt gata să facă ce li se porunceşte; răspunderea să fie a înălţimii tale şi atât pe noi, cât şi pe tine însuţi să ne aperi înaintea împăratului. Sfatul cu căpitanii fu sâmbăta, pentru ziua următoare, duminica, le-a poruncit ca atunci când vor vedea cornetul, care e un steag mic pe care-l poartă totdeauna înaintea lui Basta, când îl vor vedea că-l ridică, fără sunete de tobă şi trompete, să încalece îndată toţi valonii şi nemţii, ca şi când ar vrea să năvălească asupra duşmanului. După ce Basta şi-a orânduit oastea în mare linişte, trimis-a trei sute de valoni şi nemţi asupra cortului lui Mihai Vodă; cu mare iuţeală au şi înconjurat cortul. Unul din căpitani cu numele Bori (Jacques Beauri) dacă a intrat în cort împreună cu încă câţiva, a pus mâna pe Mihai zicând: ,,eşti prins". Mihai i-a zis: ,,Ba” şi cu aceasta puse mâna pe sabie s-o scoată. Un valon, ţintind cu puşca a slobozit-o şi l-a lovit în mâna stângă cu care a căutat să scoată sabia, căci Mihai Vodă era stângaci. Alt valon i-a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treilea valon l-a împuşcat în spate şi astfel prăbuşindu-se, i-au tăiat capul cu propria lui sabie. Şi jefuindu-l şi împărţindu-i toată prada ce o avea în cort şi vitele de afară, i-au târât trupul din cort şi a zăcut trei zile, gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe hoitul unui cal, care cal murise tot atunci, şi astfel a stat capul acolo mult timp…” Momentul morţii bravului voievod a fost receptat de contemporani după cum i-au îndemnat cugetul şi obârşia. ,,Şi aşea s-au plătitu lui Mihai-vodă slujbele ce-au făcutu nemţilor” se exprimă cât se poate de lapidar Miron Costin, în timp ce ,,Letopiseţul Cantacuzinesc" îl deplânge pe cel pierdut din invidia omenească, iar nu din vreun alt motiv: ,,şi căzu trupul lui cel frumos ca un copaci, pentru că nu ştiuse, nici să împrilejise sabiia lui cea iute în mâna lui cea vitează. Şi-i rămase trupul gol în pulbere aruncat, că aşa au lucrat pizma încă din ‘ceputul lumii. Că pizma au pierdut pre mulţi bărbaţi făr’ de vină, ca şi acesta. Căci era ajutor creştinilor şi sta tare ca un viteaz bun pentru ei, cât făcuse pre turci de tremura de frica lui. Iar diavolul, cel ce nu va binele neamului creştinesc nu l-au lăsat, ci iată că cu meşterşugurile lui au intrat prin inima celor hicléni, pân-îl déderă şi morţii. Şi rămaseră creştinii şi mai vârtos Ţara Rumânească, săraci de dânsul. Pentru aceasta, dar, cade-să să blestemăm… pre Başta Giurgiu, căci au ascultat pre domnii ungureşti, de au ucis pre Mihai-vodă făr’ de nici o vină”. Conform unor surse, trupul eroului a fost îngropat pe Câmpia Turzii trei zile mai târziu de către mercenarii sârbi. O altă variantă este ctitoria domnitorului din Bălgrad (Alba-Iulia). Un hrisov din 1612 ne spune că ,,Sluga domniei lui, Turturea paharnic, el a furat capul lui și l-a dus în țară, de l-a îngropat cu multă cinste, ca pe un domn”. Radu Buzescu și soția sa, Preda, fiica banului Mihalcea, aveau să așeze pe mormânt o lespede pe care au ținut să fie gravat în limba română – de obicei inscripțiile erau slavonești - textul: ,,Aici zace cinstitul și răposatul capul creștinului Mihail Marele Voievod, ce au fost Domn Țărăi Rumănești și Ardealului și Moldovei: cinstitul trup zace în câmpii(a) Tordei, și, când l-au ucis Neamții, anii au fost 7109 (1601), în luna Aug. 8 (!) zile; aceas(tă); piatră o-u pus jupan Radul Buz(escu) i jupan(i)ța eg(o), Preda”. Inscripția, într-o atât de frumoasă limbă românească, este edificatoare pentru modul în care oamenii epocii îl vedeau pe domnitor. Apropiații săi și-au dat seama – iar posteritatea avea să ridice la nivel de postulat gândirea lor - că Mihai Viteazul a definit un program politic, pentru a cărui înfăptuire a luptat. Acțiunile Viteazului transmise prin scris și tradiție orală au căpătat în timp valoarea mesajului de continuitate a spiritului pan-românesc. Ele au fost dătătoare de învățături și au întărit voința poporului român de a se uni și de a trăi într-o națiune liberă, puternică și prosperă. Eroul de la Călugăreni și Șelimbăr, cu sfârșit tragic pe câmpia de la Turda, a intrat în conșiința românească în contururi aureolate.


,,Amintește-ți uneori că pe jumătate ești apă. Când nu poți depăși un obstacol, curgi pe lângă el, ocolește-l și mergi mai departe, așa cum face apa.''
              Margaret Atwood (1939 -    )
avatar
Donna
Fondator forum
Fondator forum

Mesaje : 22583

http://forumulalbastru.forumz.ro

Sus In jos

Re: Ce ar trebui să știm despre ziua de azi

Mesaj Scris de Donna la data de Mar Aug 21, 2018 1:12 pm

În data de 20 august 1968 era inaugurata Uzina de Autoturisme Pitesti (UAP) . Primul autoturism iesit de pe portile uzinei purta numele Dacia 1100 si era un vehicul produs dupa licenta modelului Renault R8. #radioromania


,,Amintește-ți uneori că pe jumătate ești apă. Când nu poți depăși un obstacol, curgi pe lângă el, ocolește-l și mergi mai departe, așa cum face apa.''
              Margaret Atwood (1939 -    )
avatar
Donna
Fondator forum
Fondator forum

Mesaje : 22583

http://forumulalbastru.forumz.ro

Sus In jos

Re: Ce ar trebui să știm despre ziua de azi

Mesaj Scris de Donna la data de Mar Aug 21, 2018 1:16 pm



În urmă cu exact 50 de ani, în noaptea de 20-21 august, trupele Tratatului de la Varșovia invadau Cehoslovacia. Dincolo de reacția oamenilor ieșiți în fața tancurilor sovietice, dincolo de decizia dramatică a lui Jan Palach de a-și da foc (câteva luni mai târziu), rămân memorabile alte două forme de protest. 1. Imediat după invazie, statuile lui Lenin din Cehoslovacia au început să se trezească, în fiecare dimineață, cu câte un rucsac în spate, în ciuda faptului că erau păzite (modă cu iz hippie care a prins apoi și în alte țări comuniste). 2. În martie 1969, la Campionatul Mondial de Hockey, naționala Cehoslovaciei bătea de două ori formidabila națională a URSS (premieră absolută), într-un efort superb pe care toți l-au văzut drept un soi de continuare pe gheață a Primăverii de la Praga. Acasă, oamenii au umplut străzile de scandări antisovietice; purtau pancarte pe care scria doar ”2:0 / 4:3”. (Ca să nu iasă în pierdere, rușii au profitat de ”dezordini” pentru a-l înlătura pe Aleksandr Dubcek, liderul reformist cehoslovac.)
Există o mulțime de modalități în care spiritul uman știe să se opună abuzului, forței brute, asalturilor de noapte. După cum există modalități inspirate de a rememora istoria. Așa cum vedem în bannerul expus la Ambasada Cehiei din București, trimitere la decizia României comuniste de a nu participa la înăbușirea Primăverii de la Praga: ”Some us in 1968. You did not. So visit us în 2018!”


,,Amintește-ți uneori că pe jumătate ești apă. Când nu poți depăși un obstacol, curgi pe lângă el, ocolește-l și mergi mai departe, așa cum face apa.''
              Margaret Atwood (1939 -    )
avatar
Donna
Fondator forum
Fondator forum

Mesaje : 22583

http://forumulalbastru.forumz.ro

Sus In jos

Re: Ce ar trebui să știm despre ziua de azi

Mesaj Scris de Donna la data de Vin Aug 31, 2018 6:59 am




,,Amintește-ți uneori că pe jumătate ești apă. Când nu poți depăși un obstacol, curgi pe lângă el, ocolește-l și mergi mai departe, așa cum face apa.''
              Margaret Atwood (1939 -    )
avatar
Donna
Fondator forum
Fondator forum

Mesaje : 22583

http://forumulalbastru.forumz.ro

Sus In jos

Re: Ce ar trebui să știm despre ziua de azi

Mesaj Scris de Donna la data de Lun Sept 17, 2018 10:00 am




,,Amintește-ți uneori că pe jumătate ești apă. Când nu poți depăși un obstacol, curgi pe lângă el, ocolește-l și mergi mai departe, așa cum face apa.''
              Margaret Atwood (1939 -    )
avatar
Donna
Fondator forum
Fondator forum

Mesaje : 22583

http://forumulalbastru.forumz.ro

Sus In jos

Re: Ce ar trebui să știm despre ziua de azi

Mesaj Scris de Donna la data de Dum Sept 23, 2018 8:59 am



,,Amintește-ți uneori că pe jumătate ești apă. Când nu poți depăși un obstacol, curgi pe lângă el, ocolește-l și mergi mai departe, așa cum face apa.''
              Margaret Atwood (1939 -    )
avatar
Donna
Fondator forum
Fondator forum

Mesaje : 22583

http://forumulalbastru.forumz.ro

Sus In jos

Re: Ce ar trebui să știm despre ziua de azi

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 4 din 4 Înapoi  1, 2, 3, 4

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum